duminică, 22 aprilie 2012

Milarepa



Editura: Humanitas Fiction
Colectia: Raftul Denisei
Anul: 2006
Format: 150x225
Număr pagini: 76


"Milarepa ne poartă spre piscurile Himalayei, spre crestele gândirii umane, cât mai aproape de întrebarea esențială: Cum îți poți găsi drumul în lume?" (Radio France)


Milarepa (1997) alături de Domnul Ibrahim şi florile din Coran (2001), Oscar şi Tanti Roz (2002) şi Copilul lui Noe (2004), face parte din  Ciclul Invizibilului aparținând lui Eric Emmanuel Schmitt.



Romanul începe cu mențiunea "Totul a început cu un vis..." ceea ce te face să crezi că doar în spațiu oniric, se pot întâmpla asemenea lucruri. În realitatea însă, descoperi că Milarepa, chiar a trăit, că a fost discipolul lui Marpa Lotsawa, și că este unul din marii yoghini tibetani și poeți.


Protagonistul romanului, Simon, un parizian de 38 de ani, bântuit fiind de un vis, începe să creadă că trăiește în două lumi diferite: una diurnă, în decorul parizian, iar alta noctură, în care "se pomenea bătând lungile drumuri pietroase cu răzbunarea aceea ascunsă în suflet, prin Tibet".

După o agonie de 2 ani, mărturisirea întâmplătoare a unei femeie care îi neagă propria identitate, numindu-l Svastika, unchiul copilului Milarepa, îl determină să plece într-o călătorie în Tibet.


Din dorința de a-și regăsi sinele, descoperă că numele său era cu adevărat Svastika și că singura soluție pentru a se elibera de samsara, migrația sa în cerc și fără sfârșit, era să istorisească povestea lui Miralepa de o sută de mii de ori.


Într-o altă viață, când el, Svastika, și familia sa au avut nevoie de ajutor, tatăl lui Milarepa le-a oferit sprijin, însă atitudinea copilului a stârnit sentimente de ură în sufletul său. Astfel, după moartea tatălui lui Milarepa, Svastika îi privează de averea cuvenită pe membrii familei acestuia, silindu-i să devină slugi.


Milarepa, decis să răzbune atitudinea ingrată a lui Svastika, ajunge, prin intermediul magiei, să distrugă tot ceea ce prețuia mai mult unchiul său. Sentimentele de ură față de acesta și faptele comise îl determină în cele din urmă să regrete și, din dorința de a fi iertat, ajunge să fie învățăcelul lui Marpa Lotsawa.  



Ucenicia lângă Marpa îl face să înțeleagă că: "binele cere mai multă voinţă decât răul, că trupul e o corabie fragilă: dacă îl împovărez cu crime, se scufundă; dacă îl uşurez practicând detaşarea, mărinimia, uitarea de sine, mă duce la țintă."

Traseul regăsirii sinelui lui Simion, este sinusios și uneori greu de urmărit, însă povestea lui Miralepa e plină de înțelepciune, care ne determină să redevenim ceea ce suntem: oameni, în sensul deplin al cuvântului!


Cred că un alt final al romanului ar putea fi... "Nimic nu e veșnic, nimic nu e real!"



                                                                             Aștept sugestiile voastre! Pe curând!


Cartea poate fi cumpărată de aici la prețul de 12 lei.

Audiobook CD - Milarepa - Erich-Emmanuel Schmitt la prețul de 23,5 lei.

2 comentarii:

  1. concluzia e ca-n viata: nimic nu e vesnic! nici macar noi...mie povestea mi se pare usor complicata si din motive evidente nu-mi place ca autorul a folosit numele Svastika...fara sa vreau il asociez cu o perioada rusinoasa a omenirii:( n-am citit prea multe din Eric Emmanuel Schmitt, mi-amintesc doar ca m-a impresionat Oscar si tanti Roz iar acum e o adevarata senzatie "Cea mai frumoasa carte din lume", ecranizata chiar de autor! - cred ca aceasta carte imi doresc s-o citesc, nevoia de fericire ne ghideaza pasii in-n viata reala.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru raspuns Roberts!
    Cred ca acest roman necesita putina experienta de viata si maturitate in gandire pentr a-l intelege. Poate ne propui si tu un alt final!
    Cat priveste "Cea mai frumoasa carte din lume" scrisa de acelasi autor,imi doresc sa o citesc si sper sa fie urmatoarea carte pe care o achizitionez.
    Daca intre timp citesti tu acesta carte, te asteptam pe pagina Your reviews ptr prezentare.
    Pe curand!

    RăspundețiȘtergere

NOTA! Inainte de a adauga un comentariu te rog sa mai petreci 20 de secunde, revizuindu-l. Din dorinta de a avea o relație de comunicare cat mai utila si mai placuta, te rog, fa in asa fel incat raspunsurile tale sa respecte 2 reguli minimale:
-să fie corecte din punct de vedere gramatical (toate propozitiile incep cu litere mari si se termina cu semne de punctuatie, fara prescurtari de tipul "nush", "acm", "adik" si fara dezacorduri flagrante).
- sa nu contina obscenitati.
Iti multumesc ca tii cont de aceste precizari!
Parerea ta despre carte...